Râsul e relaxant şi un tonic psihic foarte bun dar uneori nu e momentul potrivit să râzi.
Un exemplu de râs la un moment nepotrivit este evidenţiat de clipul următor.
Un moderator belgian de televiziune dezbătea probleme serioase cu invitaţii săi din emisiune.
Vocea unui invitat era neobişnuită şi a atins o latură sensibilă a moderatorului.
La început, acesta a reuşit să-şi controleze râsul dar nu a reuşit pentru mult timp şi râsul a pus stăpânire pe el. Amuzant este că invitaţii din emisiune sunt persoane sobre, în timp ce moderatorul se prăpădeşte de râs.
El şi-a cerut scuze, la un moment dat, pentru că a râs şi a dat impresia că îşi poate ţine râsul sub control dar când un alt invitat, cu o altă voce specială, a început să vorbească, moderatorul nu şi-a putut controla râsul din nou…
Pe mine râsul moderatorului a reuşit să mă amuze şi sper să aibă acelaşi efect şi asupra celor care vor viziona clipul video de mai jos, chiar dacă lipseşte traducerea discuţiei.
vineri, 29 aprilie 2011
marți, 5 aprilie 2011
Cinci glume scurte
Gluma 1: Femeile şi criza…
De când a apărut criza financiară în România, femeile sunt obligate să se căsătorească din dragoste...
Gluma 2: La maternitate…
La maternitate, asistenta intră şi îi spune proaspetei mămici:
- Tatăl copilului e pe coridor cu un buchet de flori. Poate să intre?
- Ferească Dumnezeu! Soţul meu poate veni din clipă în clipă !
Gluma 3: Soţul şi soţia…
- Draga mea! Am decis... te parasesc!
- Ai găsit una mai bună?
- Mai bună nu ... mai ieftină !
Gluma 4: Un bărbat mulţumit…
Într-un bar intră un tip foarte mulţumit:
- De băut la toata lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu!
- Ce greutate?
- 4 kg !
- Lungime?
- 53 cm !
- Cum se simte soţia?
- Ea încă nu ştie!
Gluma 5: Un sfat părintesc prost aplicat…
Un tânăr se întoarce acasă foarte trist, dupa ce plecase să ceară mâna prietenei sale. Vazându-l aşa, tatăl său îl întreabă:
- Ce s-a întâmplat? Te- a refuzat?
- Da ... Mi-a tras şi o palmă !
- Cum aşa?! Nu i-ai spus cum te-am învaţat eu? "Draga mea, timpul se opreşte în loc pentru mine cand privesc în ochii tăi!"
- Vai!... Asta era! ... Am greşit formula ... I-am spus: "Ai o faţă de-mi stă ceasul!"

Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)